Am avut, cum spuneam, ocazia sa ma numar printre profesori timp de 4 ani. Sunt si buni si mai putin buni, fac parte dintr-un sistem cu ale lui bune si mai putin bune, iar prestatia lor da de multe ori nastere la controverse. Ceea ce se omite insa, cel mai probabil in mod deliberat, este faptul ca neajunsurile acestui sistem sunt de fapt general valabile pentru intreaga societate in care traim.
Presedintele Basescu spunea, in urma cu ceva timp, cu o nonsalanta care te lasa mut, ca „scoala scoate tampiti”. Lucru in parte adevarat, si asta nu numai la noi. Daca e sa ne luam dupa logica asta, in partidul dumnealui sunt o gramada, si ei sunt tot produsele acestei scoli. Ceea ce m-a surprins insa in aceasta declaratie a presedintelui e relaxarea intelectuala despre care am mai vorbit. E cel mai simplu asa. Tipicul de situatie in care practic taci si ramai filozof, neavizatii crezand ca ai cine stie cate lucruri de spus. Nu imi amintesc sa fi auzit de la domnul presedinte si ceva masuri in baza carora scoala sa nu mai scoata tampiti. Realitatea e insa cu totul alta: tampitii astia sunt de fapt produsul societatii in general, iar profesorul e cel in capul caruia se sparg toate oalele sistemului social.
In articolul despre lipsa de civilizatie am descris succint cateva din cauzele acestui fenomen, nu o sa revin cu toate acele detalii, ci doar cu un scurt rezumat. Subiectul educatiei, copilul, intai vede cum se comporta ai lui acasa, iar abia apoi, in functie de aceasta asimileaza sau nu lucruri care i se transmit la scoala. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca educatia familiala continua si in paralel cu cea scolara, iar daca atitudinea familiei fata de actul educational e cel putin indiferenta, daca nu refractara, acest biet act educational devine mai mult o utopie. Adaugam imaginea profesorului in ochii elevului si avem imaginea vie a umilintei omului care abia isi duce zilele. Adaugam media, de multe ori comandata, si avem imaginea oportunismului si a parvenitismului care nu au nimic in comun cu valoarea. Adaugam si anturajul, lumea din jur, sistemul economic in care daca esti valoros, cuminte si in banca ta, nu ai nicio sansa. Ce rezulta? Pai rezulta oameni sub un anumit nivel, dar potential recuperabili. Recuperabili pentru ca a existat scoala. Nu scoala i-a facut cum sunt, ci scoala a salvat ce a putut din ei. Fara scoala ar fi fost cu mult mai tampiti.
Imi amintesc cum o eleva, la ora de dirigentie, ne-a povestit cate ceva din problemele de acasa, scuzandu-se pentru povestea trista si marturisind ca nu are cu cine altcineva sa vorbeasca. La care ceilalti copii au sarit ca arsi: „Dar ne ai pe noi, poti sa vorbesti cu noi tot ce vrei tu”... Imi amintesc cum niste elevi de la o clasa de ucenici, oameni care la 17 ani aveau niste palme pline de bataturi ca batranii care au muncit o viata la CAP, intr-un moment in care le-am apreciat bunul simt dat, bineinteles de incredibila scoala a vietii pe care o aveau la varsta lor, mi-au spus ca scoala e singurul loc in care li se spun si lor lucruri bune, pentru ca acasa din au parte doar de alcool, batai si injuraturi. „A venit, dom' profesor, tata beat si a pus mana pe un topor de ziceai ca e Stefan cel Mare, de ne fugarea pe mine, pe mama si pe frate-miu prin curte, injurand, blestemand si facandu-ne in toate felurile... Aici e singurul loc in care mai aud cate o vorba buna...” Sunt doar doua exemple, si oricine a fost candva profesor are cu siguranta o lista intreaga, doua exemple prin care am incercat sa subliniez universul reprezentat de scoala, caracterul ei uman si de ce nu, intensitatea emotionala a multor momente petrecute acolo.
Ca oricare alt domeniu, invatamantul are oamenii lui capabili si dedicati. Profesori care traiesc fiecare secunda in care sunt la catedra sau in afara ei. Oameni care se ataseaza de obiectele muncii lor, elevii, ajungand uneori sa capete sentimente aproape parentale fata de ei. Oameni care, pe langa materiile din programa, ii invata pe elevi ceva cu mult mai important, sa fie oameni, impartasindu-le din experienta lor de viata, si care invata la randul lor de la elevi cum sa ramana tineri si cum sa reusesti sa ii intelegi pe cei mai tineri decat tine. Oameni care isi pun toata priceperea in actiune, pregatindu-i pe elevi pentru olimpiade, concursuri sau examene si care tremura ca pentru propriii lor copii pana la aflarea rezultatelor. Oameni care parca intineresc atunci cand se intalnesc cu fostii elevi pe strada si constata ca nu au fost uitati.
Ca oricare alt domeniu, invatamantul are si oamenii lui mai putin capabili si mai putin dedicati. Profesori care zac in cancelarie povestind verzi si uscate, sau care se duc la ore intr-o doara si trimisi de director si odata ajunsi acolo le povestesc copiilor cum fac ei tuica sau cum pun muraturi, in loc sa ii invete despre Eminescu sau despre integrale. Profesori care nu isi fac datoria si sunt primii care in consilii profesorale urla ca sunt copiii prosti si ca e tare rau in invatamant, fara sa constientizeze ca ei nu isi merita nici amarul ala de ban pe care il iau.
Am cunoscut exemple din ambele categorii pe care le-am descris.E, cum spuneam la inceput, un domeniu de activitate cu bune si rele, ca oricare altul. Las la o parte bataile de campi ale reprezentantilor puterii privitoare la salariile mari ale profesorilor sau televiziunile care se inghesuie sa prezinte tot felul de stiri defaimatoare privitoare la profesori ori de cate ori acestia, exasperati de situatia lor, ameninta cu vreo greva.Ce ma deranjeaza insa e generalizarea totala a aprecierii negative privitoare la scoala. E usor sa emiti pareri despre scoala fara macar sa ai idee despre ce vorbesti. Ceva mai greu e sa incerci sa te gandesti cati oameni capabili si constiinciosi activeaza in cadrul ei, pe care asemenea declaratii ii jignesc. Daca as putea le-as sugera domnilor guvernanti nu sa incerce sa traiasca din salariul de profesor, ci macar sa incerce experienta de a fi profesor. Ar avea ocazia sa constate ca scoala nu scoate tampiti. Si mai mult decat atat, ar iesi ei insisi de acolo mai buni si mai intelepti.
marți, 21 septembrie 2010
vineri, 17 septembrie 2010
Despre lipsa de civilizatie
Tuturor ni s-a intamplat sa privim dezgustati cum un dobitoc scuipa pe drum, sa ne astupam urechile sau, mai modern, sa infigem in ele vreun mp3 cand unul langa noi vorbea in gura mare la telefon... si exemplele pot constitui un pomelnic de l-ar face invidios pe orice preot... In perioada in care am lucrat ca profesor am avut de a face cu o pleiada de exemple de lipsa de civilizatie pe care am si incercat sa le corectez atat cat am putut.
Fara audienta de care beneficiam atunci, capacitatea de a schimba aceste lucruri este diminuata considerabil. Insa, cum primul pas in rezolvarea unei probleme este descoperirea cauzei, in cele ce urmeaza imi propun macar o analiza succinta a cauzelor generatoare de astfel de manifestari.
Unii spun cu nonsalanta ca nu suntem singura tara unde te infioara prostii pe strada. Probabil ca e si adevarat, insa as face doua mentiuni. In primul rand, faptul ca acesta e cel mai simplu mod de a privi o problema, e foarte comod din punct de vedere intelectual. Mai mult decat atat, e de mentionat si faptul ca daca altii sunt cum sunt noi nu trebuie neaparat sa fim ca ei. Prosti adica.
Cauza principala a lipsei de civilizatie trebuie cautata in ceea ce se cheama, ce cliseu, cei sapte ani de acasa. Atunci cand un copil isi vede parintii scuipand pe drum, injurand la telefon in gura mare, aratand o totala lipsa de respect oricui si in orice circumstante, nu ii poti cere sa faca altfel. In afara de te miri ce cazuri, utopice, in care intra in vreun altfel de anturaj de se emancipeaza, devenind din vreun Tarzan cine stie ce june cu bun simt. Utopice in mare parte pentru ca un copil cu o asemenea educatie nu prea isi va face prieteni altfel decat el.
In completarea educatiei familiale vine scoala. Aici, pe langa educatia in sine, apare un factor esential: imaginea pe care o au dascalii in ochii copiilor. In momentul in care vii in fata copiilor sa ii inveti te miri ce materii iar ei vad in fiecare zi la televizor umilinta la care sunt supusi dascalii, devenind niste bieti oameni care abia isi duc zilele, respectivele materii si invataminte isi pierd brusc valoarea in ochii lor. Un copil nu va putea niciodata gandi altfel decat „Adica daca sunt cuminte, invat, vorbesc frumos, o sa ajung ca profu' sau profa'? Nu, multumesc. Prefer sa raman smecher, cu baietii de cartier, sa fac bani, combinatii de unde sa iasa cate ceva...” In perioada in care am profesat, un baiat (cuminte dealtfel, si respectuos) m-a intrebat de ce sunt profesor si nu fac altceva, pentru ca el o sa se duca sa culeaga capsuni in Spania, unde va castiga mai mult decat mine... Bineinteles ca nu am prea avut ce sa ii raspund.
Spuneam despre educatia in sine care se petrece in scoala. Bineinteles ca si ea sta sub incidenta constiintei si profesionalismului profesorilor, insa acesta e un subiect cu privire la care voi reveni intr-un alt articol.
Revenind, la factorii enuntati se adauga unul cu larga audienta si, din pacate, cu periculos de multa credibilitate: media. Am detaliat ce se intampla in acest domeniu, nu vreau sa va plictisesc repetandu-ma. Subliniez doar faptul ca atata vreme cat la televizor sunt promovate in cel mai greu stil nonvaloarea, parvenitismul si tupeul iar cei promovati fac bani frumosi datorati tocmai lipsei lor de valoare si de bun simt, nu ai cum sa le ceri tinerilor in formare sa se comporte civilizat. Bineinteles, teoria este aplicabila copiilor care nu vad lucruri civilizate nici in familie si nu le asimileaza din diverse motive nici in scoala.
Bomboana pe coliva e reprezentata de un factor care altminteri ar trebui sa fie corectiv, insa care din pacate lipseste cu desavarsire: frica. Nimanui nu ii este frica sa faca tot ce ii trece prin cap. Daca pentru scuipat pe drum, aruncat coji de seminte sau orice ambalaje ar fi vreo amenda usturatoare pe care chiar sa trebuiasca sa o platesti, altfel riscand niscai puscarie, garantat nimeni nu ar mai face aceste lucruri.
Nu pare insa sa intereseze pe nimeni. La urma urmei, orice natie trebuie sa aiba o masa manipulabila, atat de necesara mediei si politicienilor. Despre aceasta, insa, in episodul viitor...
Fara audienta de care beneficiam atunci, capacitatea de a schimba aceste lucruri este diminuata considerabil. Insa, cum primul pas in rezolvarea unei probleme este descoperirea cauzei, in cele ce urmeaza imi propun macar o analiza succinta a cauzelor generatoare de astfel de manifestari.
Unii spun cu nonsalanta ca nu suntem singura tara unde te infioara prostii pe strada. Probabil ca e si adevarat, insa as face doua mentiuni. In primul rand, faptul ca acesta e cel mai simplu mod de a privi o problema, e foarte comod din punct de vedere intelectual. Mai mult decat atat, e de mentionat si faptul ca daca altii sunt cum sunt noi nu trebuie neaparat sa fim ca ei. Prosti adica.
Cauza principala a lipsei de civilizatie trebuie cautata in ceea ce se cheama, ce cliseu, cei sapte ani de acasa. Atunci cand un copil isi vede parintii scuipand pe drum, injurand la telefon in gura mare, aratand o totala lipsa de respect oricui si in orice circumstante, nu ii poti cere sa faca altfel. In afara de te miri ce cazuri, utopice, in care intra in vreun altfel de anturaj de se emancipeaza, devenind din vreun Tarzan cine stie ce june cu bun simt. Utopice in mare parte pentru ca un copil cu o asemenea educatie nu prea isi va face prieteni altfel decat el.
In completarea educatiei familiale vine scoala. Aici, pe langa educatia in sine, apare un factor esential: imaginea pe care o au dascalii in ochii copiilor. In momentul in care vii in fata copiilor sa ii inveti te miri ce materii iar ei vad in fiecare zi la televizor umilinta la care sunt supusi dascalii, devenind niste bieti oameni care abia isi duc zilele, respectivele materii si invataminte isi pierd brusc valoarea in ochii lor. Un copil nu va putea niciodata gandi altfel decat „Adica daca sunt cuminte, invat, vorbesc frumos, o sa ajung ca profu' sau profa'? Nu, multumesc. Prefer sa raman smecher, cu baietii de cartier, sa fac bani, combinatii de unde sa iasa cate ceva...” In perioada in care am profesat, un baiat (cuminte dealtfel, si respectuos) m-a intrebat de ce sunt profesor si nu fac altceva, pentru ca el o sa se duca sa culeaga capsuni in Spania, unde va castiga mai mult decat mine... Bineinteles ca nu am prea avut ce sa ii raspund.
Spuneam despre educatia in sine care se petrece in scoala. Bineinteles ca si ea sta sub incidenta constiintei si profesionalismului profesorilor, insa acesta e un subiect cu privire la care voi reveni intr-un alt articol.
Revenind, la factorii enuntati se adauga unul cu larga audienta si, din pacate, cu periculos de multa credibilitate: media. Am detaliat ce se intampla in acest domeniu, nu vreau sa va plictisesc repetandu-ma. Subliniez doar faptul ca atata vreme cat la televizor sunt promovate in cel mai greu stil nonvaloarea, parvenitismul si tupeul iar cei promovati fac bani frumosi datorati tocmai lipsei lor de valoare si de bun simt, nu ai cum sa le ceri tinerilor in formare sa se comporte civilizat. Bineinteles, teoria este aplicabila copiilor care nu vad lucruri civilizate nici in familie si nu le asimileaza din diverse motive nici in scoala.
Bomboana pe coliva e reprezentata de un factor care altminteri ar trebui sa fie corectiv, insa care din pacate lipseste cu desavarsire: frica. Nimanui nu ii este frica sa faca tot ce ii trece prin cap. Daca pentru scuipat pe drum, aruncat coji de seminte sau orice ambalaje ar fi vreo amenda usturatoare pe care chiar sa trebuiasca sa o platesti, altfel riscand niscai puscarie, garantat nimeni nu ar mai face aceste lucruri.
Nu pare insa sa intereseze pe nimeni. La urma urmei, orice natie trebuie sa aiba o masa manipulabila, atat de necesara mediei si politicienilor. Despre aceasta, insa, in episodul viitor...
luni, 26 aprilie 2010
Prostia in media
As incepe prin a enunta cateva din rolurile pe care le indeplineste media in viata unei societati. Trebuie sa informeze oamenii si eventual sa ii constientizeze cu privire la eventuale pericole care ii pasc sau cu privire la oportunitati pe care le au. Trebuie sa le apere interesele si sa sape cat mai adanc in rezolvarea unor probleme de interes general. Trebuie sa cultive un anume spirit national si sa popularizeze valorile reale cu care ne putem mandri. Mai trebuie sa ofere divertisment de bun gust, cultura, sport, filme etc. Sunt cateva din lucrurile pe care ar trebui sa le faca. Probabil ca lista este cu mult mai lunga, imi asum riscul de a fi omis lucruri importante din dorinta de a enunta cateva lucruri generale.
Am fost neplacut surprins cand ascultand la radio acum ceva timp o emisiune cu niscai invitati de vaza l-am auzit pe unul dintre ei spunand sec „media este imaginea societatii”. Total de acord cu dumnealui, in esenta asa si este, insa ce m-a surprins a fost generalizarea totala a fenomenului, fara a fi enuntat lucruri care ar putea da o alta nuanta afirmatiei. E drept ca media este imaginea societatii, insa la fel de drept e ca media ar putea fi, daca ar si vrea acest lucru, un formator al societatii, care o poate crea pe aceasta din urma exact in spiritul in care doreste. In aceasta masura, afirmatia respectivului domn tradeaza o oarecare resemnare sau cel putin relaxare intelectuala, repet, putin surprinzatoare pentru un om de cultura.
De fapt, media exploateaza doua lucruri simple: dorinta de senzational a oamenilor, iar despre nivelurile de senzational voi reveni, si dorinta oamenilor de a se regasi in ceea ce vad pe ecrane sau de a se simti intr-o oarecare superioritate fata de ceea ce vad acolo, aud la radio sau citesc in ziare. Pana aici toate bune, ar fi absurd sa te apuci sa faci o emisiune despre cine stie ce ministru al unei tari necunoscute care joaca te miri ce sport, sau sa scrii un articol despre niste gandaci care se hranesc cu nu stiu ce alti carcalaci mai mici. Problema este insa ca media foloseste aceste lucruri tinzand, ca sa citez un film celebru, spre „latura negativa a Fortei”. La modul ca atat dorinta de senzational cat si dorinta oamenilor de a se regasi in ce vad sau aud sunt traduse in practica prin tot felul de ineptii de stiri cu toporiade intre vecini. Acest gen de stiri sau articole impaca de minune cele doua principii directoare enuntate anterior. Oamenii afla ceva senzational, „i-auzi, nene, ce a facut asta…!!”, iar pe urma fie se regasesc in ce a facut respectivul, fie il vor desconsidera total, conform principiului „eh, asta fac dobitocii, eu nu as putea niciodata”.
Doua vorbe despre nivelurile de senzational. Senzationalul a ajuns sa fie usor ridicol. E senzational ce a zis cutare despre cutare, e senzational sa auzi ca nu stiu cine nu stiu ce a furat... nicidecum nu aud ca e senzational ce descoperire s-a facut in fizica sau in medicina.
Acestea fiind zise, cateva particularizari despre ce inseamna media in raport cu rolurile enuntate la inceput.
Singura televiziune care prezinta ceea ce se cheama stiri a ramas TVR-ul. In rest, pe ProTv afli ce baba i-a mai dat cu toporul in cap altei babe, duelandu-se ele pentru nenea Jose Armando, pe Realitatea sau B1 afli ce minunat e Basescu, pe Antene dimpotriva, ce de prostii face Basescu. National sau OTV nici nu le mai iau in calcul. Ziarele au cumva aceeasi tendinta ca televiziunile, fiecare cu trustul lui si spunand ce le convine.
Cat priveste constientizarea cu privire la pericole, iarasi TVR e la inaltime, cel putin comparativ cu celelalte. Ca tot e de actualitate norul vulcanic, TVR-ul a spus ca nu e prea placut, dar ca nu reprezinta un pericol real pentru sanatate. Pe ProTV era catamai titlul cu „vezi riscurile pentru sanatatea ta”, sau asa ceva. Cand a fost gluma aceea de cutremur, catamai emisiunea a facut Turcescu tot tragand ca „daaa, cad claridile daca mai vine vreunul, doamnelor si domnilor…”. Ma si mir ca nu l-a intrebat cineva „mai nene, dar daca nu era cutremurul asta matale ce emisiune mai faceai? Despre ce vorbeai? Cred ca esti chiar foarte bucuros ca a fost cutremur, ai avut si tu despre ce sa vorbesti…”
Asa cum spuneam, media apara interesele oamenilor si sapa in anumite probleme doar in masura in care aceste lucruri se pliaza pe interesele trusturilor din care fac parte. Nu are rost sa insist prea mult. Daca pe Realitatea ni se prezinta toate realizarile „epocii de aur”, pe Antene ni se spune ce de bani se spala cu ele si ca de fapt sunt de 2 lei. Ajungi in situatia in care efectiv nu mai stii pe cine sa crezi, si bagatelizezi astfel si putinele lucruri bune care ni se intampla.
Cu toate ca spiritul national este la loc de frunte prin preajma zilei nationale, in general acesta este mai degraba strivit de prostie. Valorile reale cu care ne putem mandri sunt inlocuite de tot felul de nimicuri. Cred ca e suficient sa amintesc faptul ca la campania „mari romani” Becali s-a situat, daca gresesc va rog sa ma corectati, imediat dupa Vlad Tepes.
Divertismentul este deseori de un prost gust iesit dn comun. Nu sunt rasist, insa in ultima vreme media a ajuns sa ne tiganizeze, iar asa-zisele talk-show-uri intra mai degraba in categoria divertismentului. Pe ProTv aud tot de „State de Romania”, „Regina”, „Ingerasii”…. Pe Antene Capatos, pe OTV vine nenea Senzationescu cu tot felul de batatori din aia de campi de citesc ganduri, comunica cu Elodia sau mai stiu eu ce alte minuni…
Sportul se reduce la fotbal. Cum spuneam in articolul precedent. Stiri din sport: ce a mai zis Becali, ce a mai zis Iancu, ce a mai zis Jackie Ionescu. Cu ce butoi de celulita mai umbla vreun manelist din ala de fotbalist, ce baruri mai frecventeaza vreun alt fotbalist. Ce mai conteaza faptul ca jucam finala Ligii Campionilor la handbal feminin, ca avem doua campioane de judo, ca avem un campion mondial la box… la astea nu se uita prostimea. Si deh, se supara Maria-Sa Ratingul…
Ar mai fi multe de zis, printre care si faptul ca mai sunt si emisiuni interesante, facute de oameni carora le pasa putin ceea ce fac. Din pacate sunt aproape date uitarii in fata prostiei promovate de catre restul colegilor lor. Ce nu o sa reusesc eu niciodata sa inteleg este cum anume te poti numi jurnalist atunci cand lucrurile care ies din mana ta sunt cele pe care tocmai le-am enuntat. Calitatea auditoriului nu va putea fi decat pe masura. Se vede asta pe blogurile respectivelor emisiuni, ziare sau articole. Majoritatea celor care isi plimba ilustrele fizionomii pe blogurile acelea nici macar nu stiu sa injure corect romaneste, cred ca daca i-ar scalpa unii ar curge din capetele lor seminte si s-ar auzi manele. Pe mine daca as fi ziarist m-ar ingrijora fenomenul…
Am fost neplacut surprins cand ascultand la radio acum ceva timp o emisiune cu niscai invitati de vaza l-am auzit pe unul dintre ei spunand sec „media este imaginea societatii”. Total de acord cu dumnealui, in esenta asa si este, insa ce m-a surprins a fost generalizarea totala a fenomenului, fara a fi enuntat lucruri care ar putea da o alta nuanta afirmatiei. E drept ca media este imaginea societatii, insa la fel de drept e ca media ar putea fi, daca ar si vrea acest lucru, un formator al societatii, care o poate crea pe aceasta din urma exact in spiritul in care doreste. In aceasta masura, afirmatia respectivului domn tradeaza o oarecare resemnare sau cel putin relaxare intelectuala, repet, putin surprinzatoare pentru un om de cultura.
De fapt, media exploateaza doua lucruri simple: dorinta de senzational a oamenilor, iar despre nivelurile de senzational voi reveni, si dorinta oamenilor de a se regasi in ceea ce vad pe ecrane sau de a se simti intr-o oarecare superioritate fata de ceea ce vad acolo, aud la radio sau citesc in ziare. Pana aici toate bune, ar fi absurd sa te apuci sa faci o emisiune despre cine stie ce ministru al unei tari necunoscute care joaca te miri ce sport, sau sa scrii un articol despre niste gandaci care se hranesc cu nu stiu ce alti carcalaci mai mici. Problema este insa ca media foloseste aceste lucruri tinzand, ca sa citez un film celebru, spre „latura negativa a Fortei”. La modul ca atat dorinta de senzational cat si dorinta oamenilor de a se regasi in ce vad sau aud sunt traduse in practica prin tot felul de ineptii de stiri cu toporiade intre vecini. Acest gen de stiri sau articole impaca de minune cele doua principii directoare enuntate anterior. Oamenii afla ceva senzational, „i-auzi, nene, ce a facut asta…!!”, iar pe urma fie se regasesc in ce a facut respectivul, fie il vor desconsidera total, conform principiului „eh, asta fac dobitocii, eu nu as putea niciodata”.
Doua vorbe despre nivelurile de senzational. Senzationalul a ajuns sa fie usor ridicol. E senzational ce a zis cutare despre cutare, e senzational sa auzi ca nu stiu cine nu stiu ce a furat... nicidecum nu aud ca e senzational ce descoperire s-a facut in fizica sau in medicina.
Acestea fiind zise, cateva particularizari despre ce inseamna media in raport cu rolurile enuntate la inceput.
Singura televiziune care prezinta ceea ce se cheama stiri a ramas TVR-ul. In rest, pe ProTv afli ce baba i-a mai dat cu toporul in cap altei babe, duelandu-se ele pentru nenea Jose Armando, pe Realitatea sau B1 afli ce minunat e Basescu, pe Antene dimpotriva, ce de prostii face Basescu. National sau OTV nici nu le mai iau in calcul. Ziarele au cumva aceeasi tendinta ca televiziunile, fiecare cu trustul lui si spunand ce le convine.
Cat priveste constientizarea cu privire la pericole, iarasi TVR e la inaltime, cel putin comparativ cu celelalte. Ca tot e de actualitate norul vulcanic, TVR-ul a spus ca nu e prea placut, dar ca nu reprezinta un pericol real pentru sanatate. Pe ProTV era catamai titlul cu „vezi riscurile pentru sanatatea ta”, sau asa ceva. Cand a fost gluma aceea de cutremur, catamai emisiunea a facut Turcescu tot tragand ca „daaa, cad claridile daca mai vine vreunul, doamnelor si domnilor…”. Ma si mir ca nu l-a intrebat cineva „mai nene, dar daca nu era cutremurul asta matale ce emisiune mai faceai? Despre ce vorbeai? Cred ca esti chiar foarte bucuros ca a fost cutremur, ai avut si tu despre ce sa vorbesti…”
Asa cum spuneam, media apara interesele oamenilor si sapa in anumite probleme doar in masura in care aceste lucruri se pliaza pe interesele trusturilor din care fac parte. Nu are rost sa insist prea mult. Daca pe Realitatea ni se prezinta toate realizarile „epocii de aur”, pe Antene ni se spune ce de bani se spala cu ele si ca de fapt sunt de 2 lei. Ajungi in situatia in care efectiv nu mai stii pe cine sa crezi, si bagatelizezi astfel si putinele lucruri bune care ni se intampla.
Cu toate ca spiritul national este la loc de frunte prin preajma zilei nationale, in general acesta este mai degraba strivit de prostie. Valorile reale cu care ne putem mandri sunt inlocuite de tot felul de nimicuri. Cred ca e suficient sa amintesc faptul ca la campania „mari romani” Becali s-a situat, daca gresesc va rog sa ma corectati, imediat dupa Vlad Tepes.
Divertismentul este deseori de un prost gust iesit dn comun. Nu sunt rasist, insa in ultima vreme media a ajuns sa ne tiganizeze, iar asa-zisele talk-show-uri intra mai degraba in categoria divertismentului. Pe ProTv aud tot de „State de Romania”, „Regina”, „Ingerasii”…. Pe Antene Capatos, pe OTV vine nenea Senzationescu cu tot felul de batatori din aia de campi de citesc ganduri, comunica cu Elodia sau mai stiu eu ce alte minuni…
Sportul se reduce la fotbal. Cum spuneam in articolul precedent. Stiri din sport: ce a mai zis Becali, ce a mai zis Iancu, ce a mai zis Jackie Ionescu. Cu ce butoi de celulita mai umbla vreun manelist din ala de fotbalist, ce baruri mai frecventeaza vreun alt fotbalist. Ce mai conteaza faptul ca jucam finala Ligii Campionilor la handbal feminin, ca avem doua campioane de judo, ca avem un campion mondial la box… la astea nu se uita prostimea. Si deh, se supara Maria-Sa Ratingul…
Ar mai fi multe de zis, printre care si faptul ca mai sunt si emisiuni interesante, facute de oameni carora le pasa putin ceea ce fac. Din pacate sunt aproape date uitarii in fata prostiei promovate de catre restul colegilor lor. Ce nu o sa reusesc eu niciodata sa inteleg este cum anume te poti numi jurnalist atunci cand lucrurile care ies din mana ta sunt cele pe care tocmai le-am enuntat. Calitatea auditoriului nu va putea fi decat pe masura. Se vede asta pe blogurile respectivelor emisiuni, ziare sau articole. Majoritatea celor care isi plimba ilustrele fizionomii pe blogurile acelea nici macar nu stiu sa injure corect romaneste, cred ca daca i-ar scalpa unii ar curge din capetele lor seminte si s-ar auzi manele. Pe mine daca as fi ziarist m-ar ingrijora fenomenul…
sâmbătă, 17 aprilie 2010
M-am saturat de prosti!
Chiar asa. Ma infior ce de prosti sunt in jur. Ori eu sunt retrograd, ori lumea asta se tampeste cu fiecare secunda care trece.
Ma apuca spumele cand unuia ii canta manele pe telefon in tramvai, cand altul vorbeste la telefon in gura mare fara sa inteleaga ca pe cei din metrou nu ii intereseaza faptul ca s-a certat el cu piranda, sau cand cineva asculta langa mine muzica la volum maxim, fie si in casti.
Mor incet cand vad oameni scuipand pe drum si aruncand fara nicio jena ambalaje diverse, cutii de bere, sticle de racoritoare si orice altceva mai au in mana. Soferi care claxoneaza in trafic de parca toti ceilalti ar avea cumva posibilitatea sa leviteze si sa le faca loc, sau soferi care dau flash-uri peste flash-uri sa te dai la o parte, ca deh, au masini fata de tine... Televiziuni care nu promoveaza altceva decat prostie, prostie si iar prostie... doar in numele Mariei-Sale Ratingul... tabloide care nici nu s-ar vinde daca nu ar fi cate o pereche apriga de sani pe prima pagina...
... Ziare de sport care de fapt incet-incet au devenit ziare de fotbal, in care aflu lucruri care nu au uneori nici macar tangential legatura cu sportul. Ce mai mananca te miri cine, cu ce pocnitoare mai umbla vreun bou, ce mai zice cutare patron de club... asta in masura in care avem, e drept, putine sporturi, in care stam cu mult mai bine pe plan international.
... Politicieni care nu au nicio treaba cu domeniul si carora le lipsesc cu desavarsire notiunile de verticalitate, patriotism sau datorie.
Hai sa nu mai lungesc pomelnicul si sa spun ca acestea sunt cateva din temele pe care le voi aborda aici... in speranta ca ma veti ajuta sa descopar ca nu sunt defect.
.
Ma apuca spumele cand unuia ii canta manele pe telefon in tramvai, cand altul vorbeste la telefon in gura mare fara sa inteleaga ca pe cei din metrou nu ii intereseaza faptul ca s-a certat el cu piranda, sau cand cineva asculta langa mine muzica la volum maxim, fie si in casti.
Mor incet cand vad oameni scuipand pe drum si aruncand fara nicio jena ambalaje diverse, cutii de bere, sticle de racoritoare si orice altceva mai au in mana. Soferi care claxoneaza in trafic de parca toti ceilalti ar avea cumva posibilitatea sa leviteze si sa le faca loc, sau soferi care dau flash-uri peste flash-uri sa te dai la o parte, ca deh, au masini fata de tine... Televiziuni care nu promoveaza altceva decat prostie, prostie si iar prostie... doar in numele Mariei-Sale Ratingul... tabloide care nici nu s-ar vinde daca nu ar fi cate o pereche apriga de sani pe prima pagina...
... Ziare de sport care de fapt incet-incet au devenit ziare de fotbal, in care aflu lucruri care nu au uneori nici macar tangential legatura cu sportul. Ce mai mananca te miri cine, cu ce pocnitoare mai umbla vreun bou, ce mai zice cutare patron de club... asta in masura in care avem, e drept, putine sporturi, in care stam cu mult mai bine pe plan international.
... Politicieni care nu au nicio treaba cu domeniul si carora le lipsesc cu desavarsire notiunile de verticalitate, patriotism sau datorie.
Hai sa nu mai lungesc pomelnicul si sa spun ca acestea sunt cateva din temele pe care le voi aborda aici... in speranta ca ma veti ajuta sa descopar ca nu sunt defect.
.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)