Scoala nu scoate tampiti

Am avut, cum spuneam, ocazia sa ma numar printre profesori timp de 4 ani. Sunt si buni si mai putin buni, fac parte dintr-un sistem cu ale lui bune si mai putin bune, iar prestatia lor da de multe ori nastere la controverse. Ceea ce se omite insa, cel mai probabil in mod deliberat, este faptul ca neajunsurile acestui sistem sunt de fapt general valabile pentru intreaga societate in care traim.

Presedintele Basescu spunea, in urma cu ceva timp, cu o nonsalanta care te lasa mut, ca „scoala scoate tampiti”. Lucru in parte adevarat, si asta nu numai la noi. Daca e sa ne luam dupa logica asta, in partidul dumnealui sunt o gramada, si ei sunt tot produsele acestei scoli. Ceea ce m-a surprins insa in aceasta declaratie a presedintelui e relaxarea intelectuala despre care am mai vorbit. E cel mai simplu asa. Tipicul de situatie in care practic taci si ramai filozof, neavizatii crezand ca ai cine stie cate lucruri de spus. Nu imi amintesc sa fi auzit de la domnul presedinte si ceva masuri in baza carora scoala sa nu mai scoata tampiti. Realitatea e insa cu totul alta: tampitii astia sunt de fapt produsul societatii in general, iar profesorul e cel in capul caruia se sparg toate oalele sistemului social.

In articolul despre lipsa de civilizatie am descris succint cateva din cauzele acestui fenomen, nu o sa revin cu toate acele detalii, ci doar cu un scurt rezumat. Subiectul educatiei, copilul, intai vede cum se comporta ai lui acasa, iar abia apoi, in functie de aceasta asimileaza sau nu lucruri care i se transmit la scoala. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca educatia familiala continua si in paralel cu cea scolara, iar daca atitudinea familiei fata de actul educational e cel putin indiferenta, daca nu refractara, acest biet act educational devine mai mult o utopie. Adaugam imaginea profesorului in ochii elevului si avem imaginea vie a umilintei omului care abia isi duce zilele. Adaugam media, de multe ori comandata, si avem imaginea oportunismului si a parvenitismului care nu au nimic in comun cu valoarea. Adaugam si anturajul, lumea din jur, sistemul economic in care daca esti valoros, cuminte si in banca ta, nu ai nicio sansa. Ce rezulta? Pai rezulta oameni sub un anumit nivel, dar potential recuperabili. Recuperabili pentru ca a existat scoala. Nu scoala i-a facut cum sunt, ci scoala a salvat ce a putut din ei. Fara scoala ar fi fost cu mult mai tampiti.

Imi amintesc cum o eleva, la ora de dirigentie, ne-a povestit cate ceva din problemele de acasa, scuzandu-se pentru povestea trista si marturisind ca nu are cu cine altcineva sa vorbeasca. La care ceilalti copii au sarit ca arsi: „Dar ne ai pe noi, poti sa vorbesti cu noi tot ce vrei tu”... Imi amintesc cum niste elevi de la o clasa de ucenici, oameni care la 17 ani aveau niste palme pline de bataturi ca batranii care au muncit o viata la CAP, intr-un moment in care le-am apreciat bunul simt dat, bineinteles de incredibila scoala a vietii pe care o aveau la varsta lor, mi-au spus ca scoala e singurul loc in care li se spun si lor lucruri bune, pentru ca acasa din au parte doar de alcool, batai si injuraturi. „A venit, dom' profesor, tata beat si a pus mana pe un topor de ziceai ca e Stefan cel Mare, de ne fugarea pe mine, pe mama si pe frate-miu prin curte, injurand, blestemand si facandu-ne in toate felurile... Aici e singurul loc in care mai aud cate o vorba buna...” Sunt doar doua exemple, si oricine a fost candva profesor are cu siguranta o lista intreaga, doua exemple prin care am incercat sa subliniez universul reprezentat de scoala, caracterul ei uman si de ce nu, intensitatea emotionala a multor momente petrecute acolo.

Ca oricare alt domeniu, invatamantul are oamenii lui capabili si dedicati. Profesori care traiesc fiecare secunda in care sunt la catedra sau in afara ei. Oameni care se ataseaza de obiectele muncii lor, elevii, ajungand uneori sa capete sentimente aproape parentale fata de ei. Oameni care, pe langa materiile din programa, ii invata pe elevi ceva cu mult mai important, sa fie oameni, impartasindu-le din experienta lor de viata, si care invata la randul lor de la elevi cum sa ramana tineri si cum sa reusesti sa ii intelegi pe cei mai tineri decat tine. Oameni care isi pun toata priceperea in actiune, pregatindu-i pe elevi pentru olimpiade, concursuri sau examene si care tremura ca pentru propriii lor copii pana la aflarea rezultatelor. Oameni care parca intineresc atunci cand se intalnesc cu fostii elevi pe strada si constata ca nu au fost uitati.

Ca oricare alt domeniu, invatamantul are si oamenii lui mai putin capabili si mai putin dedicati. Profesori care zac in cancelarie povestind verzi si uscate, sau care se duc la ore intr-o doara si trimisi de director si odata ajunsi acolo le povestesc copiilor cum fac ei tuica sau cum pun muraturi, in loc sa ii invete despre Eminescu sau despre integrale. Profesori care nu isi fac datoria si sunt primii care in consilii profesorale urla ca sunt copiii prosti si ca e tare rau in invatamant, fara sa constientizeze ca ei nu isi merita nici amarul ala de ban pe care il iau.

Am cunoscut exemple din ambele categorii pe care le-am descris.E, cum spuneam la inceput, un domeniu de activitate cu bune si rele, ca oricare altul. Las la o parte bataile de campi ale reprezentantilor puterii privitoare la salariile mari ale profesorilor sau televiziunile care se inghesuie sa prezinte tot felul de stiri defaimatoare privitoare la profesori ori de cate ori acestia, exasperati de situatia lor, ameninta cu vreo greva.Ce ma deranjeaza insa e generalizarea totala a aprecierii negative privitoare la scoala. E usor sa emiti pareri despre scoala fara macar sa ai idee despre ce vorbesti. Ceva mai greu e sa incerci sa te gandesti cati oameni capabili si constiinciosi activeaza in cadrul ei, pe care asemenea declaratii ii jignesc. Daca as putea le-as sugera domnilor guvernanti nu sa incerce sa traiasca din salariul de profesor, ci macar sa incerce experienta de a fi profesor. Ar avea ocazia sa constate ca scoala nu scoate tampiti. Si mai mult decat atat, ar iesi ei insisi de acolo mai buni si mai intelepti.

Despre lipsa de civilizatie

Tuturor ni s-a intamplat sa privim dezgustati cum un dobitoc scuipa pe drum, sa ne astupam urechile sau, mai modern, sa infigem in ele vreun mp3 cand unul langa noi vorbea in gura mare la telefon... si exemplele pot constitui un pomelnic de l-ar face invidios pe orice preot... In perioada in care am lucrat ca profesor am avut de a face cu o pleiada de exemple de lipsa de civilizatie pe care am si incercat sa le corectez atat cat am putut.

Fara audienta de care beneficiam atunci, capacitatea de a schimba aceste lucruri este diminuata considerabil. Insa, cum primul pas in rezolvarea unei probleme este descoperirea cauzei, in cele ce urmeaza imi propun macar o analiza succinta a cauzelor generatoare de astfel de manifestari.

Unii spun cu nonsalanta ca nu suntem singura tara unde te infioara prostii pe strada. Probabil ca e si adevarat, insa as face doua mentiuni. In primul rand, faptul ca acesta e cel mai simplu mod de a privi o problema, e foarte comod din punct de vedere intelectual. Mai mult decat atat, e de mentionat si faptul ca daca altii sunt cum sunt noi nu trebuie neaparat sa fim ca ei. Prosti adica.

Cauza principala a lipsei de civilizatie trebuie cautata in ceea ce se cheama, ce cliseu, cei sapte ani de acasa. Atunci cand un copil isi vede parintii scuipand pe drum, injurand la telefon in gura mare, aratand o totala lipsa de respect oricui si in orice circumstante, nu ii poti cere sa faca altfel. In afara de te miri ce cazuri, utopice, in care intra in vreun altfel de anturaj de se emancipeaza, devenind din vreun Tarzan cine stie ce june cu bun simt. Utopice in mare parte pentru ca un copil cu o asemenea educatie nu prea isi va face prieteni altfel decat el.

In completarea educatiei familiale vine scoala. Aici, pe langa educatia in sine, apare un factor esential: imaginea pe care o au dascalii in ochii copiilor. In momentul in care vii in fata copiilor sa ii inveti te miri ce materii iar ei vad in fiecare zi la televizor umilinta la care sunt supusi dascalii, devenind niste bieti oameni care abia isi duc zilele, respectivele materii si invataminte isi pierd brusc valoarea in ochii lor. Un copil nu va putea niciodata gandi altfel decat „Adica daca sunt cuminte, invat, vorbesc frumos, o sa ajung ca profu' sau profa'? Nu, multumesc. Prefer sa raman smecher, cu baietii de cartier, sa fac bani, combinatii de unde sa iasa cate ceva...” In perioada in care am profesat, un baiat (cuminte dealtfel, si respectuos) m-a intrebat de ce sunt profesor si nu fac altceva, pentru ca el o sa se duca sa culeaga capsuni in Spania, unde va castiga mai mult decat mine... Bineinteles ca nu am prea avut ce sa ii raspund.

Spuneam despre educatia in sine care se petrece in scoala. Bineinteles ca si ea sta sub incidenta constiintei si profesionalismului profesorilor, insa acesta e un subiect cu privire la care voi reveni intr-un alt articol.

Revenind, la factorii enuntati se adauga unul cu larga audienta si, din pacate, cu periculos de multa credibilitate: media. Am detaliat ce se intampla in acest domeniu, nu vreau sa va plictisesc repetandu-ma. Subliniez doar faptul ca atata vreme cat la televizor sunt promovate in cel mai greu stil nonvaloarea, parvenitismul si tupeul iar cei promovati fac bani frumosi datorati tocmai lipsei lor de valoare si de bun simt, nu ai cum sa le ceri tinerilor in formare sa se comporte civilizat. Bineinteles, teoria este aplicabila copiilor care nu vad lucruri civilizate nici in familie si nu le asimileaza din diverse motive nici in scoala.

Bomboana pe coliva e reprezentata de un factor care altminteri ar trebui sa fie corectiv, insa care din pacate lipseste cu desavarsire: frica. Nimanui nu ii este frica sa faca tot ce ii trece prin cap. Daca pentru scuipat pe drum, aruncat coji de seminte sau orice ambalaje ar fi vreo amenda usturatoare pe care chiar sa trebuiasca sa o platesti, altfel riscand niscai puscarie, garantat nimeni nu ar mai face aceste lucruri.

Nu pare insa sa intereseze pe nimeni. La urma urmei, orice natie trebuie sa aiba o masa manipulabila, atat de necesara mediei si politicienilor. Despre aceasta, insa, in episodul viitor...